Viata de astazi

Trăim într-o societate diversificată. Ajung să discut cu multă lume din diverse medii, colaborez cu diverși oameni.

Nu au foarte multe în comun, chiar foarte puține. Cel mai important punct de legătură ar fi faptul că se plâng de bani.

Nu am bani, totul e blocat, suntem blocați, firma e blocată, plățile sunt blocate.

Cam la asta se rezumă răspunsul la întrebarea mea simplă – Cum vă merge?
Da, eu pot să rezonez la aceste răspunsuri. Chiar pe unii îi cred. Dar ce faci ca să ieși din această situație? Stai la birou și aștepți clienții? Aștepți să îți revii ca și venituri prin a te plânge la toată lumea că nu ai bani?

Poate e momentul să ne întoarcem la începutul anilor 90, în care totul era luat de la 0. Dacă vroiai să îți faci o producție de pâine sau o firmă de servicii, începeai de jos, de la clienții mici. Faptul că anii au trecut peste tine sau că ești în business de peste 5 sau 10 ani, nu înseamnă că nu a venit momentul să te întorci la rădăcină. Hai să încercăm să economisim fiecare bănuț, să investim încet încet și să achiziționăm cu cap. Poate acum, contractul ăla de 200 de lei pe lună care l-ai refuzat acum câțiva ani și l-ai luat în derâdere nu mai pare așa de rău.

Nu încurajez pe nimeni să lucreze în pierdere doar ca să circule banii, deși poate asta ar ajuta un pic economia. De ce Facebook, Google, Microsoft sau Amazon nu simt criza la fel ca alții? Pentru că au găsit un sistem prin care fiecare cent care îl primesc de la oricine este rentabil.

Mie ce-mi iese?

De aici încep probleme noastre. Chiar așa de mult ne-am schimbat că nu putem ajuta pe cineva fără să nu căutăm și recompense financiare? Poate am rămas eu în urmă, dar sunt oameni destui care mă cunosc și știu că în multe momente în care mi-a fost cerut ajutorul nu am avut așteptări de la ei. Nu pentru că sunt un mare filantrop, dar pentru că mai cred în oameni și gesturi frumoase. Cred în karma și că orice faptă bună a mea mă face și pe mine un om mai bun.

Și eu îmi doresc să am afacerea mea sau job-ul visurilor. Să fac ceva care contează sau ceva important. Nu sunt acolo încă dar încerc fiecare pas pe care îl fac să fie în acea direcție.

Și eu pot să mă plâng că nu stau bine cu banii. Dar poate aș fi ipocrit să o fac. Anul acesta am fost în concediu de 2 ori (o săptămână și un weekend break) și mă duc peste încă o săptămână iară pentru al doilea weekend break. Am participat la evenimente, mi-am cumpărat ce am avut nevoie, mi-am făcut upgrade-urile dorite.

Diferența este că mie nu mi-e frică să lucrez, nu mi-e frică să câștig prin activitate ceea ce îmi doresc. Sunt român și totuși vreau să fac lucrurile corect și bine.

Sursă poză

7 thoughts on “Viata de astazi

  1. E bine sa muncesti dar intr-un an daca nu ti-ai permis decat 5 zile de concediu… nemai amintind ca daca pentru tine weekendurile le muncesti. Depinde ce-si doreste fiecare, daca tu-ti doresti sa ai nu stiu ce iphone 5 si sa dai pe el weekendurile muncite eu prefer sa am timp liber si sa nu am iphone 5 :D.

    Nu toata lumea vede la fel valoarea banului, a orelor muncite, a timpului liber… care timp liber poate fi si el impartit in momente de relaxare, de distractie, de studiu individual, de vizitat locuri… dar trebuie sa existe dupa parerea mea in favoarea unui capital sporit la final de luna. Cel putin asa vad eu lucrurile pentru mine la 21 de ani.

  2. Nu știu dacă ai înțeles ce trebuia din articol Pato 🙂

    Weekend break-urile de care vorbesc sunt la Roma și la Paris, iar concediu de o săptămână a fost în Muntenegru. Să nu crezi că toate weekend-urile în afară de astea am stat și am muncit 🙂

    Anul ăsta am avut chiar multe ieșiri prin toată țara, cu diverse ocazii.

  3. “Diferența este că mie nu mi-e frică să lucrez, nu mi-e frică să câștig prin activitate ceea ce îmi doresc.”

    În lumea noastră mai puţin ideală rareori există o corelaţie între timpul alocat activităţii şi bunăstarea materială. De exemplu părinţii mei au lucrat 25+ ani şi pot număra pe degete câte concedii în stăinătate şi-au permis. În plus amândoi sunt omani educaţi (inginer şi profesoară). În schimb te miri ce ţigani fără şcoală şi minim respect pentru valoare muncii şi-au construit palate din bani obţinuţi din fărădelegi. Problema societăţii noastre este tocmai aceea că munca cinstită te predestinează la sărăcie, pe când nesimţirea, corupţia şi cinismul faţă de orice valoare morală te fac bogaţi. Şi tu îmi mai povesteşti de valoarea muncii.

  4. Buna!Acum cateva zile am fost la lacul Sf. Ana si Tinovul Mohos.A fost f. fmuros;pe malul lacului nu erau gratare,erau barci pe apa,multa lume pe mal si in apa;se poate face plaja ,era curat.Intrarea in rezervatie se plateste cu 20 lei daca mergi pana la lac iar daca masina ramane la cabana se plateste 10 lei;exista multe scurtaturi prin padure.Tinovul Mohos a fost de asemenea fmuros ,se merge cu ghid,din ora in ora,este interesant faptul ca se merge numai pe “dalele”de lemn,vegetatia este interesanta si stratul de turba la fel ,care era ca un burete,la fel “lacusele”care aveau o adancime de 17-20m.Pana la lac se poate ajunge numai cu masina,nu sunt autobuze,noi am venit de la Brasov -80 km,prin Sf. Gheorghe apoi la Bixad la dr.Pentru orice informatie va astept intrebarile!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: