Zece pentru România, un vis furat

Cred că e al 3-lea an consecutiv când prind in direct decernările.

Prima impresie? Frumos frate, frumos. Spectatori de calitate in sală, premii oferite la oameni de afaceri, oameni puternici, ce mai, influențatori. Amintindu-mi de anii trecuți, am lăsat totul deoparte și am urmărit.
Înainte să dau copy paste la lista câștigătorilor, vreau sa subliniez ceva. Premiile pentru performanțe sunt obligatorii intr-o societate. Totul pentru standarde si evoluție.

La inceput, au dat premii de excelență, la care nu am avut nimic de obiectat. Au făcut o mică prezentare despre revolutie.
Trofeul de excelenţă “Zece pentru România” i-a fost decernat lui Ioan Savu şi lui Dumitru Dincă, personalităţi marcante din timpul Revoluţiei din 1989.

Trofee de Excelenţă pentru întreaga carieră au fost acordate istoricului Lucian Boia, sportivului Ivan Patzaichin, antrenorului Octavian Belu, actriţei Olga Tudorache , sportivei Iolanda Balaş Soter, academicianului neurochirurg Leon Dănăilă şi lui Ion Diaconescu, fost preşedinte al PNŢ-CD, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Dar de aici, a început calvarul:

Categoria Orase
10. Ploieşti şi Reşita
9. Târgovişte
8. Baia Mare şi Satu Mare
7. Sibiu şi Iaşi
6. Piteşti
5. Bacău
4. Arad
3. Timişoara
2. Braşov
1. Câştigătorii: Cluj Napoca şi Constanţa

Constanța miez, CONSTANȚA. Sper să am vizitatori care să mă contraatace cu argumente puternice, dar ce a mea a făcut Constanța ca să fie catalogat ca și cea mai bună societate in care să trăiești. Păi cum mă? Hai, CLUJUL, e ok, BRAȘOVUL, e ok, dar CONSTANȚA, ARAD, BACĂU? Oare sunt printre puținii care vede ce se întâmplă ? Constanța = Băse, Cluj = Boc.

Categoria Actori:
10.  Gheorghe Visu
9. Draga Olteanu Matei
8. Adela Popescu
7. Jean Constantin
6. Maia Morgenstern
5. Sergiu Nicolaescu
4. Gheorghe  Dinică
3. Stela Popescu
2. Alexandru Arşinel
1. Câştigătorul este Florin Piersic.

Foarte frumos, aici chiar mi-a plăcut. Piersic este o figură incredibilă, până și privirile celor care erau acolo ca și simpli invitați, păreau atât de prietenoase. Este printre puținii oameni căruia poți să ii zici Maestre și să o merite pe deplin.

Categoria Sportivi:
10. Victor Hănescu
9. Rareş Dumitrescu
8. Andrei Pavel
7. Mirel Rădoi şi Camelia Potec
6. Cătălin Moroşanu
5. Bănel Nicoliţă
4. Lucian Bute
3. Marian Drăgulescu
2. Cristian Chivu
1. Adrian Mutu
Juriul a decis însă ca laureaţii la Categoria Sportivi să fie Marian Drăgulescu şi Lucian Bute, pentru performanţele lor din acest an.

CE? Mutu? Același Mutu care nu a contribuit cu nimic la campania de calificare de anul ăsta? Același Mutu pentru care Europa ne făcea acum 5 ani țigani? În acest moment mutasem. Noroc cu twitter-ul prin care am aflat că nu s-a decernat fotbaliștilor.

Categoria Brand-uri româneşti:
10. Rompetrol, Cristim şi Murfatlar.
9. Cotnari
8. Petrom
7. Napolact
6. Poiana
5. Ursus
4. Dorna
3. Arctic
2. Dacia
1. Câştigătorul este Borsec.

Ok, eu am rămas in minte cu campaniile Petromului din 2008, care m-au impresionat teribil(Alea cu accidentele). Poate nu am urmărit destul sectorul ăsta, dar probabil că Borsec e ok.

Categoria Oameni de Afaceri:
10. George Copos
9. Dan Voiculescu
8. Irinel Columbeanu
7. Adrian Porumboiu
6. Cristian Ţânţâreanu
5. Dinu Patriciu
4. Ilie Năstase
3. Silviu Prigoană
2. George Becali
1. Câştigătorul este Ion Ţiriac.

Noroc că a câștigat Țiriac. Gândiți-vă ce imagine avem dacă oferim la Becali premiul ăsta. Dar stai puțin. Care sunt indicii de performanță după care Gigi a luat locul 2? Cine dracu știe afacerile lui ca să il punem in top?

Categoria Jurnalişti:
10. Emil Hurezeanu
9. Mihai Gâdea
8. Marius Tucă
7. Radu Moraru
6. Gabrieal Vrânceanu Firea
5. Robert Turcescu
4. Ion Cristoiu
3. Cristian Tudor Popescu
2. Andreea Esca
1. Câştigătorul este Mircea Badea

Lumea știe că Badea nu e jurnalist? A fost un gest destul de ok să refuze premiul, având in vedere cine era sub el. Totuși, CTP îl bagă in buzunar in ceea ce privește jurnalismul.

Categoria Politicieni:
10. Adrian Năstase
9. Călin Popescu Tăriceanu
8. Ion Iliescu
7. Emil Boc
6. George Becali
5. Sorin Oprescu
4. Corneliu Vadim Tudor
3. Crin Antonescu
2. Mircea Geoană
1. Câştigătorul este Traian Băsescu

Ordinea de la alegeri + ciumpalacii de pe lângă candidați. Prea clasic a ieșit clasamentul.

Și in rest au fost doar topuri care nu m-au deranjat, care nu aveau de ce să fie influețate sau măsluite.

Categoria Interpreţi Vocali:
10. Ionuţ Dolănescu
9. Petrică Mâţu Stoian
8 .Maria Dragomiroiu
7. Sofia Vicoveanca
6. Nicolae Furdui Iancu
5. Maria Ciobanu
4. Fuego
3. Ştefan Bănică Jr.
2. Irina Loghin
1. Câştigătorul este Andra

Categoria Licee:
10. Colegiul Naţional Emanoil Gojdu, Oradea
9. Colegiul Naţional Sfântul Sava, Bucureşti
8. Colegiul Naţional Gheorghe Vrânceanu, Bacău
7. Colegiul Naţional Liviu Rebreanu, Bistriţa
6. Liceul Internaţional de Informatică, Bucureşti
5. Colegiul Naţional Emil Racoviţă, Cluj-Napoca
4. Colegiul Naţional Costache Negruzzi, Iaşi
3. Colegiul Naţional Vasile Alecsandri, Galaţi
2. Colegiul Naţional Horea, Cloşca şi Crişan, Alba-Iulia
1. Câştigătorul este Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, Constanţa.

Topurile le-am luat de aici

8 thoughts on “Zece pentru România, un vis furat

  1. Pingback: Tweets that mention Zece pentru România, un vis furat - Daniel Sima -- Topsy.com
  2. am citit inceputul acestui post pana la Constanta cand m-au apucat nervii. Cum poti sa afirmi Constanta=Base? Eu sunt Constantean Constanta=Mazare(mafia lu mazare) mafia lu mazare uraste mafia lu base(frasu) = DUSMANI Mazare a facut multe lucruri in Constanta. Are firma de asfalt … a asfaltat tot orashul. Are contracte beton cu Luxten nu gasesti nici un bec ars in oras. Nu stiu din ce oras esti tu dar Constanta este un oras decent. ( e cam plin de fitze, pitzi si cocalarisme dar ai ocazia sa dai si de oameni beton ) So base n-a facut pentru orasu asta nimic, oras in care traieste si masa si tasu si frasu. Tot ce a facut a fost sa-i puna betze in roate lu mazare cu tot. Din cauza lipsei fondurilor s-a anulat soseaua de coasta, s-a anulat insula de pe lacul mamaia. In portul Tomis lucrurile merg si acolo destul de greu. In port era vorba de constructia unui bazar asemenea celor de la turci s-au stopat. In orice intersectie gaseai cate un gardian acum nu mai vezi decat in marile intersectii. Nu stiu daca ti cu base cu crin sau geoana insa Basescu nu e un bun pentru Romania, iar restu sun relele mai mici din care poti alege. Numai bine.

  3. Hahaha cum poti sa spui: Constanta=Basescu? S-o fi nascut aici (Cta) da iti spun sigur ca n-a facut nimic pt acest oras. Constanta=Radu Mazare=PSD, ba chiar Base i s-a opus lu’ Mazare in toate proiectele! Ba chiar l-a pus pe Mazare de nu stiu cate ori pe drumuri la DNA. Trebuia sa fi venit si sa fi vazut ce anticampania i-a facut Mazare lu’ Base.

  4. Corect ”Mishu” și ”O Constănțeancă”. Mă bucură că amândoi vă apărați orașul.

    1.Ce am vrut eu să zic din Constanța = Băse, e faptul că, ajungând din nou Președinte, lumea incearcă iară să îl pupe fix in curuleț, făcând artificii de genul.

    2.Eu sunt din Timișoara, și părerea mea este că nici orașul meu nu merita premiul.

    3.Categoria se numea: Cel mai bun oraș din punct de vedere social și economic din România in care ar trăi un om. Eu consider profesional Bucureștiul și Clujul ANUL ĂSTA ca fiind cele mai indicate. Repet, Anul ăsta

    Și acum vă pun o întrebare amândurora: Dacă vrei să avansezi in carieră (in afara de industria navală) in domenii ca marketing, vânzări, management, dezvoltare, rămâi in C-ta sau pleci la București ?

  5. In constanta industrie navala nu exista 😀 Mai e un santier care se chinuie sa supravietuiasca si mana de lucru toata este china korea.Ca vin vapoarele cu containere si descarca aici asta e altceva dar nu industrie. Industrie era daca aveam si infrastructura. Avand in vedere ca este cam primul , al doilea, al treilea dupa Bucuresti nu stiu sigur, dupa mine si Iasi si Timisoara ar putea fi tot in zona asta in domeniu de marketing vanzari si management poti sa stai si aici bine mersi cu niste salarii bune. Adevar graiesti la cariera, din punctul de vedere al facultatilor nu excelam. Eu de exemplu am dat la universitatea maritima deoarece nu am vazut ca ce as putea sa lucrez (ceva care sa-mi si placa) iesind din facultate si sa capat un salariu decent. In fine sa nu fiu off post 😛 Clujul merita premiul deoarece stim ca domnu Boc s-a lafait in bani si era si rusine sa nu faca ceva. (am prieteni acolo care mi-au confirmat) Insa si Constanta isi merita premiul daca marinerul lasau lucrurile sa decurga de la sine precum bob de mazare . In fine sper sa mai aud comentarii aici si referitor la alte premii.

  6. Interesanta analiza 🙂 Aflasem ieri de victoria Constantei si m-a pufnit rasul. Topul e format in functie de propunerile si votul publicului care nu tine cont de criterii obiective, cum te intrebai la omul de afaceri al anului. Depinde la cine a ajuns vestea si cum s-au mobilizat votantii… If anything, masoara preferintele publicului postului TV.

    Totusi….m-am bucurat sa vad Brasovul acolo sus 😛

Lasă un răspuns la Mishu Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: