Blogmeet-urile din Timișoara

Am participat la o nouă ediție a Blogmeet-ului timișorean, care se pare că este cea longevivă întâlnire de bloggeri din România. True story, așa spune Richie. Bă, faptul că e cea mai longevivă e super. Dar eu incă susțin că întâlnirea ajunge să fie încet încet doar pentru aparențe.

Acum cred că 3 întâlniri am propus găsirea unor topicuri de discutat, subiecte care să le abordăm pentru creșterea comunității. Poate chiar cu invitați care nu au nici o legatură cu meet-ul, care să prezinte idei de promovat, acțiuni pe care să le susțină unul și altul.
Nu prea am avut succes cu ideea, așa că blogmeet-ul a devenit o chestie de bisericuțe, eu am venit cu Dan și Cristina și ne-am uitat la meciul lui Poli, alți oameni au jucat darts, și alții au stat și au povestit intre 6, maxim 8 ochi. Cred ca am fost 12 oameni, maxim 15, eu am ajuns oricum după 7, adică mai mult de 2 ore după începere.

Am făcut ceva constructiv aseară? Nu. Am băut o bere, m-am uitat la meci și am rupt ușa după. Simple as that. Mai vin la întâlniri? Normal. Mă voi plictisi la ele? Probabil 🙂

Sooo, facem ceva? 🙂

18 thoughts on “Blogmeet-urile din Timișoara

  1. Da, cred că sunt faine, dar nu mai găsești motivație să fii. Nu vreau să dau nume, dar sunt destui oameni care nu vin pentru că nu au ce face la meet 🙂

  2. Zici tu ceva, dar nu iti impartasesc punctul de vedere pentru ca exista alte intalniri tematice destul de des. Apoi, blogmeetul timisorean a ajuns la nr 31 tocmai pentru ca e de socializare adica este interesant si pentru cei care nu sunt profesionisti. Sunt o multime de oameni interesanti care au un blog simplu pe wordpress sau blogspot si care nu ar veni la discutii tehnice despre platforme si trenduri.

    Eu am discutat ieri o alta problema, faptul ca blogul tm-99 nu prezinta evenimentele pe care le facem, de exemplu prin timisoara sau ce se mai tine. Blogherii din TM participa la o multime de evenimente.

    Eu consider ca blogmeeturile sunt 80% ok asa cum sunt, mie sincer imi e dor de clubul de joc care era senzational, si poate asta e ceva care ne lipseste, sau putem sa ne gandim la ceva similar.

  3. Nu cred ca daca ai fi venit cu un invitat care sa lanseze o propunere, lumea nu l-ar fi ascultat 🙂
    Cred ca cel mai ok ar fi daca atunci cand se anunta o intalnire, propui un subiect de discutie in comentarii.
    Eu una n-am idei, cel putin momentan, dar le astept cu mare drag pe ale altora 🙂

  4. Eu mi-aș dori să ieșim într-o seară la karaoke. Ar fi de-a dreptul haios și ne-am simți bine cu toții 🙂

  5. Ca unul din cei mai vechi participanti la aceste intalniri eu (si altii) am actionat intotdeauna ca un mic community manager, incercand sa gasim modalitati inedite de desfasurare a intalnirilor. Asa am ajuns sa mergem la karaoke nu de putine ori, sa jucam fotbal, sa facem foc la Sag, pretrecere cu palarii, petrecere costumata de halloween si mai stiu eu ce. Toate au reusit pentru ca membrii comunitatii au vrut sa ia parte… Acum, inca din start blogmeet-urile au fost doar formale, nu informale, se discuta mai putin serios.. nu aveam program fix si ideea era fiecare sta cat vrea, pleaca cand vrea si bea cat vrea..

    Dar, am constatat si eu in ultima vreme ca ne-am cam pierdut vigoarea, intanirile nu mai sunt ce-au fost pentru ca acum oamenii se cunosc deja mult prea bine pentru a mai avea nevoie lunar de un asemenea lucru. Poate ideea de a urca la un nivel superior.. ar transforma toata chestia asta in altceva. Ar fi ok zic sa gasim niste topic-uri de discutie pe care sa le abordam, dar stii cum e, asta se putea face si dezorganizat, daca cineva ar avea curiozitatea sa afle parerea celorlati despre un lucru anume, bisericutele alea s-ar sparge un timp si s-ar vorbi la subiect, ca sa zic asa.

    Probabil ca data viitoare am putea scana problemele Timisoarei, alege una, si sa vedem ce putem face pentru a starni mai mult interes.

  6. Eu m-am cam saturat de bisericutele astea ce au ajuns sa se formeze! grupuri si grupulete de maxim 8 ochi…

    Am vazut in Tm o serie de oameni noi care scriu binisor si mai mult, oameni care organizeaza evenimente in diferite sectoare, nici nu apar in asa zisul blogroll de pe tm-99 si nici nu au fost invitati la astfel de evenimente! Imi aduc aminte cu mare drag de invitatiile facute de Tomata si de Richie la astfel de intalniri, unde mai e prospetimea pe care o afisa comunitatea din Timisoara? Ce vad eu acuma? Grupuri de interese finaciare si promovare back2back intre un anumit grup si cam atat! Restul sunt…independenti!E pacat!

    PS: Sirg nu trebuie sa fie obligatoriu discutie tehnica!
    Richie ar fi ok si daca ar aparea si fete noi…:)

  7. ai interpretat gresit Dane. E foarte bine ca sunt bisericute si interese financiare, asta inseamna ca exista activitate si lumea colaboreaza. Eu daca am un proiect care vreau sa il pornesc, doar nu crezi ca voi angrena toata blogosfera timisoreana activa(40-50 de oameni). Este foarte normal sa imi aleg doar oamenii care aduc + valoare la proiect.

    Cat despre promovarea intre ei, si asta e cat de cat normal. Si eu am inclinatia sa sustin o activitate daca aceasta este lansata de cineva care cunosc personal. Ar fi culmea sa fim atat de rigizi unii cu altii si sa nu facem asta:)

  8. Sti prea bine cum vad eu comunitatea timisoreana si cele trei categori. E adevarat ca ele se intrepatrund si nu ma refeream la prietenie intre oameni care se stiu de mult timp. Nu ma refeream la dorinta de dezvoltare personala a unui blogger. Eu chiar ma refeream la negocierile purtate prin Hotel Timisoara si de asumarea unor pozitii de anumiti bloggeri ce se cred deja sefi peste restul comunitatii. Sti si tu anumite lucruri la fel cum le stiu si eu. Eu nu vad partea pozitiva cand cineva vrea sa manipuleze si mai mult cand cere explicit ca anumite persoane sa fie marginalizate! Mai mult, de aici deja a pornit asa zisa destramare a comunitatii! Din dorinta enorm de mare de a fi ridicate in slavi anumite persoane si din impunerea unor proiecte incepute in comunitate in diferite locatii fara alte intrebari. Fa o paralela cu prima actiune cand ne-am intalnit noi…clubul de joc in complex. Am fost peste 25 de oameni la o organizare de pe o zi pe alta…acuma nu mai reusim sa ne adunam 15 la un blogmeet organizat cu o saptamana inainte!

    Nu vreau sa acuz pe nimeni si nici sa scuz, dar ca nu am comentat asupra anumitor lucruri nu inseamna ca nu le stiu! In momentul in care apar bisericute inseamna ca cineva are ceva de ascuns fata de restul grupului sau nu se simte bine in compania anumitor persoane deci nu inseamna colaborare! Sunt de acord cu tine ca trebuie sustinute anumite proiecte dar pe baza unei analize de calitati nu pe baza faptului ca suntem prieteni. Pot sa iti dau pe loc trei exemple de proiecte sustinute „artificial” de un grup doar pe baza prietenie!

    Nu ma intelege gresit, dar ceea ce spui tu este un inceput foarte bun pentru un refresh, insa o sa vezi ca in acele discutii o sa participam doar vreo 10 oameni si atat…

  9. eu chiar nu stiu ce vrei sa zici despre hotel Timisoara. Te opreste cineva sa mergi sa discuti cu ei de o posibila colaborare? Te-a oprit cineva vreodata sa iti pornesti un proiect in Timisoara? Faptul ca nu primesti suport poate sa insemne multe alte chestii, nu numai asa zisa superioriate care altii o considera asupra ta:)

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: