Vorbeam zilele astea cu cineva despre mutatul în alt oraș. Dădeam amândoi argumente pro și contra, motive pentru care orașul care urma să îl aleagă e mai deosebit sau ba și tot tacâmul. Și evident, a venit întrebarea postului.
Ce mă ține pe mine? Probabil că plasa de siguranță. Faptul că, la sfârșitul zilei, oricât de rău aș ciufuli-o, mă întorc acasă și cer ajutor mental, NU material.
Mă ține networking-ul. Mă ține rețeaua de oameni care mi-am creat-o (moștenit-o) de care am ajuns să mă folosesc din ce în ce mai mult.
Mă ține nevoia de apartenență la un grup. Pentru că Timișoara e Timișoara, e iubită și foarte contestată și mai ales că nu e București.
Da, am avut momente în care am vrut să dispar, că mi-era atât de rușine, sau mă certasem atât de urât cu niște oameni, că pur și simplu vroiam să mă teleportez. Dar a trecut de fiecare dată 🙂
Am vizitat 3 sfert de europa, am fost de x ori în America și am văzut-o aproape pe toată. Nu am ales Timișoara in defavoarea New York-ului, am ales acasă.
Cred că tocmai mi-a izvorât o lacrimă în colţu’ ochiului! ;))
hahaha :))