Sunt încă un copil? Cred că da. E bine că sunt așa. Mi-am dat seama că pe mine încă mă bucură lucrurile mici, detaliile alea care alți oameni poate nu le mai iau în seamă, gen o mulțumire, o concluzie, un zâmbet, un sărut, o ținere de mână pot fi chestiile care mă țin cât de cât viu pe plan personal.

Pe plan profesional? Mă țin viu oamenii pro-activi, care sunt catalizator pentru mine. Și eu la rândul meu sunt așa, dar eu chiar cred în legea atracției. Încerc să adun în jurul meu o mână de oameni care să se ridice împreună cu mine. Azi mi-am dat seama că oamenii pro-activi care îmi sunt cât de cât apropiați nu sunt în toate domeniile așa. Singura modalitate să îți dai seama de asta e să îi pui în mai multe situații, diferite între ele și să vezi ce se întâmplă.

Cu ce mă afectează pe mine? Mă afectează că îmi pun un procent din încredere în omul ăla care a avut succes undeva și îi dau o anumită responsabilitate care nu o duce la bun sfârșit.

Mă deranjează? Nu. Doar că îmi intră în subconștient și riscul cel mai mare e că la următoarea persoană cunoscută să nu pot să îi acord aceeași scenariu și aceeași încredere.

Ce e de făcut? Să nu faci șușu pe relația business pe care ai dezvoltat-o și dacă te-a lovit cu marea decepție. La următoarea situație cu persoana aia să știi până unde să o implici. Atât. Simplu