Pentru mine, echipa de fotbal Poli Timișoara e un capitol închis. Dacă până acum am tot dres-o cu „lasă că se rezolvă, lasă că facem noi cumva”, de astăzi pot să zic că am abandonat.
Nu am mare lucru ce să îi reproșez lui Marian Iancu. Probabil că a spălat bani, a făcut treburi murdare, ne-am certat ca și brand cu mult mai multe echipe decât în restul anilor de existență. Dar am avut meciuri, am avut spectacol, am avut echipă. Am avut ceea ce după anii 90 nu am mai avut – echipă.
Cel mai probabil dacă nu venea Iancu, venea altul. Dar oare erau aceleași rezultate? Nu am câștigat nici un trofeu, dar mai aveam oare ocazia să jucăm preliminarii Champions League sau grupele UEFA? Oare mai aveam jucătorii care au fost în sezoanele astea și pe care mândru îi susțineam? Cel mai probabil nu.
Așa că mulțumesc Iancule, dar îmi ajunge. Ți-ai făcut treaba, m-ai făcut să mă simt mândru de echipă, dar pe mine m-ai pierdut.
Nu ne mai amagi http://t.co/Nh9cOH5x #peblog
Eh, nici cu oficialitatile nu imi e rusine…
Pentru mine nu e un capitol inchis, la fel cum nu a fost nici inainte de nea’ Iancu…
Eu am prins si formatul dinainte de Zambon, cand ne batea Aro Campulung cu 6-0 si eram 30 de oameni in tribune. Dar in momentul asta, cu formatul si conducerea asta, nu mai am ce sa sustin 🙂