Cautatorii de povesti in Timisoara

36 sec read

E prima oară când scriu pe blog despre o lansare de carte, dar o fac cu un motiv bun.

Am observat ”Căutătorii de povești”, o campanie de promovare a bibliotecilor publice din România acum ceva timp, având câteva persoane care îmi plac – Vlad Petreanu și Radu Paraschivescu.
Eh, acum proiectul a ajuns la maturitate și a rezultat o carte pe care am downloadat-o deja și mi-am programat-o la citit pe săptămâna viitoare.

Miercuri, 5 decembrie, ora 18:00, la Café Text (Bastion Theresia, corp A) din Timișoara va fi lansarea primei cărți dedicate bibliotecilor publice din România, scrise de Irina Păcurariu, Cătălin Ștefănescu, Radu Paraschivescu și Vlad Petreanu.

Cartea nu are cum să fie rea. Deși poate pentru unii bibliotecile sunt poate plictisitoare, eu cred că sunt ceva povești care merită cel puțin o dată citite 🙂

Ce ziceți, sună interesant?

Casa de comenzi Timisoara

Un prieten apropiat se gândește să își deschidă o casă de comenzi în Timișoara. Discutând cu el despre asta mi-am dat seama cât de...
daniel
48 sec read

Promotie la Arena Aqua Sport luna mai

Am făcut o pauză mare de la blog, binevenită de altfel, pauză în care am vizitat Cracovia. Sper mâine să îți fac un rezumat...
daniel
38 sec read

Livrare acasa cu POS mobil

Aseară, după ce m-am întors de la Squash (am ajuns să joc de 3 ori pe săptămână constant, fără să îmi dau seama) m-a...
daniel
1 min read

One Reply to “Cautatorii de povesti in Timisoara”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.