Am tras o tură de Paris săptămâna trecută, al doilea an consecutiv în care mergem pe acolo. Ce să mai, cred că aș putea să stau o lună încontinuu ca și turist și să nu mă plictisesc. Foarte frumos, am avut un noroc de o oarecare vreme frumoasă.
Mare parte din informațiile pe care vroiam să le transmit le găsiți în articolul de anul trecut, așa că aici voi încerca să suprind doar ceea ce s-a schimbat sau e nou.
OK, ce a rămas important din excursie și ce trebuie să știi dacă mergi la Paris în weekend:
1. Primul weekend din fiecare lună în Paris- nu plătești intrările în Versailles și Luvru. E intrarea liberă, dar trebuie să vă treziți din timp. Coada este imensă și riști să stai mult până intri.
2. Noi am circulat cel mai mult cu metroul prin Paris și de obicei ne făceam abonament de 3 zile nelimitat cu 24 de euro. De data asta ne-am luat teancuri de 10 bilete cu 12,70 euro și ne-au ajuns 2 și încă câteva bilete. Deci mai ieftin decât 2 abonamente.
3. Intrați la Pantheon în criptă, veți găsi mormintele lui Jean Monnet, Marie Curie, Marceau, Victor Hugo, Emile Zola, Louis Braille, Voltaire, Rousseau și mulți, mulți alții. Merită! E unul dintre reperele importante din paris
4. Opera din Paris are câteva lucruri spectaculoase de vizitat, deși costă 9 euro intrarea, merită vizitat măcar odată.
5. Mâncați liniștiti la Braserii și Patiserii. Chiar și tarabele de pe stradă din Paris- toate sunt gustoase și au cam aceeași calitate la produse. Anul trecut când am fost am frecventat mai mult restaurante dar pierzi timp de vizitat.
La masă bagi o baghetă, te mai oprești fugitiv la un Crepes și seara te mai duci undeva să mânânci. E suficient.
6. Am stat la același hotel, Tim Berthier și am fost din nou mulțumiți. Nu e cel mai ieftin, dar măcar știu că am toate utilitățile lângă mine – Marcheu, Metro, Bus și RER.
În rest ce să zic, merită vizitat. Odată ce ajungi acolo sunt sigur că o să mai vrei să mergi. E un oraș boem și foarte frumos.
V-am pus și câteva poze făcute de noi.
[nggallery id=8]
Am tras o tura rapida de Paris si anul asta, am scris cateva informatii utile daca aveti drum incolo http://t.co/MVM1Gscd